CE Oltenia anunță investiţii de 665 mil. lei în 2018

0

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, şi-a planificat investiţii de 665 milioane lei în acest an, fiind cea mai mare sumă investită în ultimii trei ani la nivelul companiei, a declarat directorul general al companiei, Sorin Boza.

“Din suma totală de 665 milioane lei, cea mai mare parte va fi alocată pentru reparaţia capitală a grupului 5 de la Rovinari, dar şi în investiţii de mediu, iar 160 milioane lei vor fi investite în activitatea minieră de suprafaţă”, a spus Boza, pentru News.ro.

El afirmă că 2017 a reprezentat un record la capitolul investiţii, deoarece s-a cheltuit un procent de 75% din investiţii, cel mai mare procent în ultimii cinci ani.

Lucrările de investiţii realizate în cadrul CE Oltenia în anul 2017 au depăşit suma de 400 milioane lei.

“Pe lângă investiţiile tehnologice realizate sau în curs de realizare, CE Oltenia alocă sume importante pentru redări în circuitul silvic şi agricol a suprafeţelor de teren afectate de exploatările miniere, precum şi pentru atenuarea problemelor sociale determinate de desfăşurarea activităţii de exploatare minieră”, arată un comunicat publicat pe site-ul companiei, conform economica.net.

În ceea ce priveşte investiţiile majore demarate în anul 2017, acestea sunt: instalaţia pentru reducerea emisiilor de oxizi de azot la grupul energetic nr. 6 de la SE Rovinari şi la grupurile energetice nr. 5 şi 7 de la SE Turceni, precum şi reabilitarea şi modernizarea blocului energetic nr. 3, de 330 MW, pe lignit de la SE Turceni, dar şi modernizarea staţiei electrice 110 KV a SE Craiova.

Anul trecut, ca investiţii finalizate, compania enumeră supraînălţarea unui compartiment la depozitul de zgură şi cenuşă Gârla, reabilitarea şi modernizarea blocului energetic nr.7, pe lignit la SE Işalniţa şi amenajarea depozitului de cărbune Arderea – Pinoasa Nord.

“În alţi ani, gradul de finalizare a investiţiilor, inclusiv recepţionarea lucrărilor efectuate, era de 30-35%”, spun oficialii companiei.

În plus, în conturile companiei urmează să intre circa 14 milioane lei, prin Planul Naţional de Investiţii, adaugă Boza.

În baza contractelor de finanţare semnate cu Ministerul Energiei, CE Oltenia a depus în anul 2014 primele cereri în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile pentru investiţiile companiei cuprinse în Planul Naţional de Investiţii, respectiv reabilitarea şi modernizarea blocului energetic nr. 4 de 330 MW, pe lignit la SE Rovinari şi reabilitarea şi modernizarea blocului energetic nr. 7 pe lignit la SE Işalniţa.

Prima tranşă de 6,2 milioane de lei a fost deja virată în conturile CE Oltenia.

“Oportunitatea accesării de fonduri nerambursabile constituie un ajutor important în ceea ce priveşte crearea unei surse de finanţare atrase care să susţină creşterea eficienţei energetice şi reducerea emisiilor de CO2”, adaugă reprezentanţii producătorului de energie.

Pe lângă cele două obiective, CE Oltenia a iniţiat demersuri şi pentru obţinerea de fonduri în vederea modernizării grupurilor energetice nr. 5 de la SE Rovinari şi nr. 3 de la SE Turceni, ambele fiind cuprinse în PNI.

Complexul Energetic Oltenia a realizat anul trecut o producţie de 15 TWh energie electrică, însemnând în medie 24% din producţia totală de energie a României. Faţă de anul anterior, producţia de energie a companiei a crescut cu peste 11%. În anul 2016, CE Oltenia a realizat o producţie de energie electrică de 13,5 TWh.

Share.

Lasă un comentariu