Acasă » Electricitate » CE Oltenia a ținut ședința CS cu două zile mai devreme; Boza neagă acuzațiile din presă

CE Oltenia a ținut ședința CS cu două zile mai devreme; Boza neagă acuzațiile din presă

6 august 2019
Cogenerare
Bogdan Tudorache

Soarta managementului actual al CE Oltenia ar fi trebuit decisă miercuri, 7 august, însă Consiliul de Supraveghere (CS) al companiei a decis să mute ședința pentru astăzi, luni, 5 august, fără notificarea membrilor directoratului, a declarat pentru energynomics.ro Sorin Boza, președintele Directoratului companiei.

Boza susține că nu știe dacă s-a decis demiterea echipei actuale de management sau nu, însă sursele contactate de energynomics.ro susțin că acest lucru nu s-a întâmplat.

În același timp, într-un interviu telefonic acordat energynomics.ro, Boza neagă acuzațiile aduse în presa locală privind un management defectuos sau numirea ilegală a acestuia și susține în continuare că există presiuni politice, în special din zona de Gorj.

În prezent există două rapoarte de Control la adresa CE Oltenia, unul efectuat de ministerul Energiei și al doilea de către Corpul de Control al Guvernului. Primul raport a fost contestat în instanță, iar la cel de-al doilea s-au depus contestații cu amendamente- el preluând în parte aceleași idei din raportul Energiei, cel contestat în instanță – ne-a declarat Boza.

Potrivit Raportului Corpului de control al premierului, managementul a fost numit prin încălcarea legii și au fost găsite numeroase nereguli de management, scrie presa locală și centrală.

”S-a respectat legea întru totul, la numire, care a fost efectuată prin procedurile de selecție cu o firmă străină…Ei acum vin după trei ani (să o conteste – n.r.)…”, spune Boza.

”Ședința de miercuri a fost astăzi. Nu am primit nici o informare despre ce s-a discutat…Așa cum ar fi normal. Așteptăm procesul verbal”, ne-a declarat Boza. El susține că vechiul CS chema și directoratul la ședințe, ”așa cum este normal”, însă acest lucru nu se întâmplă în cazul noului CS, numit recent.

”Raportul de Control al Ministerului Energiei e contestat de noi în justiție. Pentru raportul Guvernului am făcut o plângere prealabilă cu niște comentarii din partea noastră. S-au folosit informații din Raportul Corpului de Control al ministerului Energiei, iar acela fiind contestat în instanță…”

Întrebat dacă presiunile politice au rămas mari, Boza ne-a declarat: ”Singurul director neschimbat din energie am fost eu”.

Boza a menționat că toate deciziile directoratului au fost responsabile, și nicidecum cu nereguli, și că echipa actuală de management este una foarte bună.

Urmează adunările acționarilor din 12 august

CE Oltenia va cere acordul acționarilor, în cadrul adunării din 12 august, pentru a vinde imobilele sau activele care nu fac parte din activitatea de bază companiei, se arată în convocator.

Compania motivează vânzarea prin necesitatea obținerii unor fluxuri de numerar, însă și ca să scape de cheltuielile de întreținere și cu amortizarea, în valoare de milioane de lei. În fapt, CE Oltenia a fost somată de anumite primării în urma lipsei investițiilor în întreținerea anumitor imobile.

Totodată, CE Oltenia reia ideea privatizării prin listarea a aproape 15% din acțiuni la Bursa de Valori, conform unui document consultat de energynomics.ro.

Astfel, CE Oltenia convoacă adunarea generală extraordinară pentru data de 12 august, urmând ca în cadrul acesteia să decidă și asupra altor valorificări de active sau acțiuni în instanță asupra debitorilor.

În cadrul convocatorului se prevede re-mandatarea consorțiului format în 2013 de Swiss Capital și BRD pentru intermedierea privatizării prin ofertă publică de majorare de capital social pentru ”12% din capitalul social, la care se adaugă acțiuni nou-emise reprezentând până la 3,29% din capitalul social, nesubscrise de acționarii privați existenți”.

Acționarii au cerut prezentarea factorilor de blocaj în calea privatizării, proces lansat, de altfel, în 2013 și întrerupt între timp.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Un comentariu la „CE Oltenia a ținut ședința CS cu două zile mai devreme; Boza neagă acuzațiile din presă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *