Carmen Neagu, noul CEO al GSP Power

1

GSP Power, noua divizie de energie a Grup Servicii Petroliere, firmă controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, este condusă de Carmen Neagu, persoană cu vastă experiență în energie.

Carmen Neagu a fost aleasă de Comănescu pentru a conduce GSP Power, potrivit unor surse din piața de energie. Carmen Neagu a confirmat informația, potrivit e-nergia.ro.

Carmen Neagu are o vastă experiență în energie. Absolventă a Facultății de Energetică a Universității Politehnice din București în 1982, a ocupat în ultimii ani mai multe funcții de conducere în companii din sector. A fost director la Termoelectrica, ulterior la Electrocentrale București, apoi director pentru România, Bulgaria și Moldova al companiei americane General Electric (GE Energy), apoi membru (și președinte) în Consiliul de Supraveghere al Transelectrica. Din februarie 2016 până în această vară, când a ajuns la GSP, a fost CEO al Energobit, cunoscută companie românească de servicii pentru industria energetică.

GSP Power, care se ocupă de proiecte energetice, este cea mai nouă divizie a GSP, conglomeratul patronat de Comănescu, ce are drept principală activitate operațiunile petroliere offshore și servicii pentru industria petrolieră.

Share.

1 Comment

Lasă un comentariu