C. Verchere: Gazele din Marea Neagră așteaptă să fie exploatate; cererea de carburanți a scăzut puternic

0

Anul 2021 este unul critic pentru gazele din Marea Neagră, în condiţiile în care zăcămintele de acolo sunt gata să fie exploatate, iar decizia de investiţii depinde de măsurile care vor fi luate de autorităţi, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-un interviu acordat Agerpres.

”Anul 2021 este un an critic pentru gazele naturale din Marea Neagră şi timpul joacă un rol esenţial în dezvoltarea acestor proiecte. Potrivit declaraţiilor publice, există intenţia ca Legea offshore să fie modificată printr-un proces parlamentar, care este aşteptat să aibă loc în prima sesiune parlamentară a acestui an. România deţine resurse de gaze descoperite şi evaluate în Marea Neagră şi acestea sunt practic gata să fie exploatate. Aceste resurse sunt esenţiale pentru aprovizionarea cu energie – dacă proiectele de gaze din Marea Neagră nu se concretizează, se estimează ca importurile de gaze să ajungă la 40% în 2030. Gazele naturale din Marea Neagră ar putea fi o sursă de dezvoltare economică şi un sprijin valoros în tranziţia energetică”, a spus Christina Verchere.

”Deblocarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră ar face România mai puternică şi ar crea premisele pentru ca aceasta să devină cel mai mare producător de gaze din UE. Guvernul român a subliniat în planul său naţional de energie şi climă că deblocarea resurselor de gaze din Marea Neagră este esenţială pentru securitatea energetică a ţării”.

Cererea de carburanți a scăzut puternic

”Cererea de carburanţi, foarte ridicată în primele două luni ale anului 2020, a scăzut puternic în timpul carantinei. Piaţa a început să se redreseze odată cu reducerea restricţiilor de mobilitate. Cu toate acestea, cererea de pe piaţa cu amănuntul a rămas cu 6% mai scăzută în 2020 faţă de anul precedent. Consumul de gaze naturale a înregistrat anul trecut în România o creştere importantă, de circa 5%, potrivit estimării noastre, datorită unei utilizări mai mari a gazelor pentru producţia de electricitate şi în industria de îngrăşăminte. Producţia totală de gaze din România a scăzut cu aproximativ 10% faţă de anul precedent, în timp ce importurile pentru 2020 se estimează că au acoperit aproximativ 20% din consumul naţional”, a mai adăugat Verchere.

Pe piaţa energiei electrice, datele curente arată o cerere diminuată cu 4%, în timp ce producţia de electricitate s-a redus cu 6%, în principal din cauza scăderii semnificative a producţiei de electricitate din cărbune. Producţia naţională mai scăzută de electricitate a fost compensată de importuri.

”Estimăm o revenire treptată a cererii de carburanţi în primele două trimestre din 2021, trimestrul întâi fiind încă afectat de mobilitatea limitată, precum şi de tendinţele specifice sezonului rece. Revenirea este estimată pe fondul creşterii traficului, odată ce vaccinarea progresează”.

Share.

Lasă un comentariu