Acasă » Interes general » Bruxelles-ul va decide luna viitoare dacă aprobă sau nu fuziunea dintre Alstom şi Siemens

Bruxelles-ul va decide luna viitoare dacă aprobă sau nu fuziunea dintre Alstom şi Siemens

9 ianuarie 2019
Interes general
energynomics

O eventuală interzicere a fuziunii dintre grupurile industriale Alstom (Franţa) şi Siemens (Germania) ar fi o eroare economică şi o greşeală politică din partea Comisiei Europene, spune ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, transmite AFP, conform Focus Energetic.

Bruxelles-ul urmează să decidă până la mijlocul lunii februarie dacă aprobă sau nu fuziunea dintre Alstom şi Siemens, cei doi giganţi din sectorul transportului feroviar european, o tranzacţie anunţată în luna septembrie 2017, scrie Agerpres.

„Dacă executivul comunitar va da o decizie nefavorabilă acestei fuziuni, o va face din motive greşite. Ar fi pur şi simplu o eroare economică şi o greşeală politică pentru că ar slăbi industria europeană în concurenţa cu China” a declarat Bruno Le Maire, invitat la emisiunea organizată de Europe 1, CNews şi Les Echos. Interzicerea fuziunii Alstom/Siemens „ar trimite Chinei, care dispune de mijloace considerabile, un mesaj că Europa se divizează şi dezarmează” a continuat Le Maire, subliniind că nu există motive rezonabile pentru ca Bruxelles-ul să se opună acestei fuziuni.

Comisia Europeană s-a declarat îngrijorată de posibilitatea ca această fuziune va afecta concurenţa ceea ce priveşte furnizarea mai multor tipuri de trenuri şi sisteme de semnalizare.

„Legislaţia europeană în domeniul concurenţei este depăşită. Este o legislaţie care a fost creată în secolul XX şi care nu permite Europei să îşi creeze proprii săi campioni industriali” a apreciat oficialul francez. „Chinezii de la CRRC produc 200 de trenuri de mare viteză pe an. Alstom şi Siemens produc 35. Cifra de afaceri combinată a Alstom şi Siemens este la jumătate faţă de cifra de afaceri a CRRC” a adăugat Le Maire. „CRRC a câştigat aproape toate licitaţiile din SUA pentru trenurile de transport de pasageri în oraşe. Ce mai aşteptăm pentru a ne trezi?” a insistat Le Maire.

Fuziunea dintre Alstom şi Siemens ar da naştere unui gigant european în domeniul transportului feroviar, prezent în 60 de ţări şi cu o cifră de afaceri anuală de 15,6 miliarde euro. Această fuziune ar permite celor două companii să concureze cu chinezii de la CRRC şi cu grupul canadian Bombardier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *