Acasă » Petrol și Gaze » BP: Cererea de petrol va crește și după 2035 în pofida vânzărilor de vehicule electrice

BP: Cererea de petrol va crește și după 2035 în pofida vânzărilor de vehicule electrice

26 ianuarie 2017
Consumatori
energynomics

Potrivit estimărilor BP, cererea mondială de petrol va continua să crească până la mijlocul anilor 2040, urmare a avansului consumului de produse din plastic, chiar dacă flota de autovehicule electrice se va extinde rapid, de la 1 la 100 de milioane, se arată în cel mai nou raport anual privind perspectivele din sectorul energetic publicat de grupul petrolier BP, informează Reuters.

Estimările BP privind creșterea susținută a cererii pentru combustibili fosili vin într-un context în care alte companii petroliere, precum Royal Dutch Shell, se pregătesc pentru un vârf al cererii mondiale de petrol la începutul anilor 2030, pe măsură ce țările vor face tranziția spre energiile mai puțin poluante.

Conform ediției din 2017 a raportului „BP Energy Outlook”, grupul britanic estimează că actualele rezerve dovedite de petrol, de aproximativ 2.600 miliarde de barili, sunt suficiente pentru a acoperi de două ori cererea mondială până în 2050.

Economistul șef al BP, Spencer Dale, susține că cererea mondială de petrol nu va ajunge la nivelul maxim înainte de mijlocul anilor 2040.

Ritmul de creștere a cererii mondiale de petrol în următoarele decenii se va reduce de la aproximativ un milion de barili pe zi în prezent, până la 400.000 barili pe zi în 2035, când consumul ar urma să ajungă la 110 milioane barili pe zi, potrivit analiștilor BP.

„Factorul principal care stă la baza creșterii nu este transportul, ci mai degrabă petrolul ca materie de bază pentru alte produse, în special petrochimie și țesături”, a subliniat Spencer Dale.

Creșterea rapidă a economiilor emergente din Asia, Africa și Orientul Mijlociu se traduce în consum de plastic și țesături produse pe bază de petrol, ceea ce potrivit analiștilor BP va susține continuarea creșterii cererii mondiale de petrol.

În acelaşi raport, BP a redus cu aproape 1% estimările anterioare privind cererea totală de energie până în 2035, în principal ca urmare a revizuirii estimărilor privind cererea de cărbune a Chinei, în urma încetinirii ritmului de creștere a economiei. În plus, BP se așteaptă ca ritmul de creștere a emisiilor de carbon să încetinească în mod semnificativ în următorii 20 de ani, de la o creștere de 2,1% pe an, la 0,6%, cel mai mic ritm de creștere înregistrat după 1965.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *