Bogdan Badea: Listarea Hidroelectrica ar putea avea loc în septembrie 2020

0

Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica, apreciază că listarea companiei la Bursă ar putea avea loc în septembrie 2020, având în vedere stadiul actual al procedurii.

Proiectele istorice de investiții nu mai sunt o problemă în procesul de listare, întrucât compania a luat decizii pentru acestea, a spus Bogdan Badea, în cadrul unui eveniment orgqnizat de Focus Energetic, adăugând: “Nu mai avem opinie cu rezerve din partea auditorului. Aceste investitii istorice erau principalul impediment în ceea ce înseamnă listarea. Odată rezolvată această problemă, am demarat procedură de selecție pentru consultant juridic în vederea listării, pentru equity adviser și pentru consorțiul de listare. Pe un calendar normal, listarea se poate întâmpla undeva în septembrie 2020.”

CEO-ul Hidroelectrica a menționat că societatea este interesată de preluarea unor active care sunt disponibile la vânzare, în acest moment pe piața energiei din România, precum activele Cez sau Enel, potrivit financialintelligence.ro.

“Listarea reprezintă o sursă importantă de suplimentare a veniturilor astfel încât să putem discuta de o fuziune, de achiziționare”, a precizat Badea.

Guvernul şi-a propus încă din 2013 listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica. Între timp, prin hotărâre de Guvern, pachetul propus spre listare a fost modificat la 10%.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din acţiunile Hidroelectrica, restul de 20% fiind în portofoliul Fondului Proprietatea.

Share.

Lasă un comentariu