Acasă » Electricitate » Bogdan Badea: Avem nevoie de o strategie coerentă la nivel guvernamental care să faciliteze deblocarea marilor proiecte de investiții

Bogdan Badea: Avem nevoie de o strategie coerentă la nivel guvernamental care să faciliteze deblocarea marilor proiecte de investiții

10 mai 2020
Electricitate
Energynomics

Hidroelectrica a depus la Ministerul Economiei, în baza hotărârilor AGA, documentele necesare elaborării HG-urilor care să clarifice situația investițiilor istorice, susține Bogdan Badea, președintele directoratului companiei.

”Sperăm ca acestea să fie emise în cel mai scurt timp. Pe lângă deciziile care vizează investițiile nerentabile, emiterea hotărârilor de guvern este necesară și pentru finalizarea în condiții de rentabilitate economică a unora dintre acestea, adăugând în sistem centrale hidroelectrice cu putere instalată de peste 250 de MW și un aport suplimentar de energie de cca 0,8 TWh”, a spus Badea, conform financialintelligence.ro.

”Nici o companie nu poate să-și asume realizarea unor investiții de miliarde de euro fără a avea o predictibilitate asupra mediului legislativ, pe fondul unei permanente țopăieli în stabilirea politicilor publice, cu o lipsă de coerență între diversele acte legislative emise de statul român și fără a avea certitudinea recuperării acelor investiții într-o anume perioadă de timp”, a mai spus Badea.

”Statul a stabilit niște obiective de investiții ca fiind prioritare și tot statul le-a blocat. Este nevoie acum, mai mult ca oricand, de o strategie coerentă la nivel guvernamental care să faciliteze deblocarea marilor proiecte de investiții în sectorul energetic și care să conducă în mod real la îndeplinirea obiectivelor asumate de România cu privire la țintele de energie regenerabilă rezultate din Green Deal”.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *