BERD oferă sprijin pentru reformele care deblochează investiţiile în România

0

Bogdan Tudorache

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, a promis să sprijine eforturile României de a continua reformele pro-business, de a adresa nevoile de infrastructură ale României şi de a încuraja investiţiile în capitalul uman şi activele.

Presedintele BERD a vizitat marţi Bucureştiul și a susținut întâlniri cu noul Prim Ministru, Ludovic Orban şi miniştrii Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Victor Costache, Ministrul Sănătăţii, Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Sebastian Burduja, Secretar de Stat al Ministerul Finanţelor Publice.

Discuţiile s-au concentrat pe climatul investiţional, investiţii în infrastructură durabilă şi finanţe corporative, atât pentru expansiunea regională a companiilor locale, cât şi pentru sustinerea investiţiilor străine.

BERD este principalul investitor instituţional din România, având investiţii de peste 8,6 miliarde de euro. În 2019, Banca a investit şi finanţat 22 de proiecte în diferite sectoare ale economiei româneşti în valoare totală de peste 372 de milioane de euro.

Preşedintele Chakrabarti a salutat agenda noii administraţii de la Bucureşti şi initiativa acesteia de a înlătura efectele negative ale unor recente impozite în sectoarele bancar, energetic şi telecomunicaţii. El a solicitat autorităţilor să întărească acţiunile anti-corupţie fără a îngheţa procesele de luare a deciziilor şi de implementare a proceselor.

El a solicitat, de asemenea, o mai bună guvernare a companiilor de stat, pentru a le face mai eficiente şi profitabile, deschizând calea către mai multe listări şi stimulând pieţele locale de capital.

Chakrabarti a declarat: “România trebuie să crească investiţiile publice care stimulează capitalul uman şi fizic – servicii publice, drumuri, căi ferate, sănătate şi educaţie – profitând, în acelaşi timp, de fondurile structurale ale UE şi de dinamismul sectorului privat din ţară”.

Share.

Lasă un comentariu