Acasă » Petrol și Gaze » BCR: Creșterea prețurilor țițeiului cu 10% ar putea conduce la o creștere a inflației din România cu 0,4%

BCR: Creșterea prețurilor țițeiului cu 10% ar putea conduce la o creștere a inflației din România cu 0,4%

6 noiembrie 2019
Petrol și Gaze
energynomics

O creștere a prețurilor țițeiului cu 10% ar putea conduce la o creștere a inflației din România cu 0,4 pp pe parcursul unui an, arată o analiză publicată de echipa din cadrul Departamentului Cercetare din cadrul BCR. Principalul impact provine din efectele directe asupra componentei de energie din inflaţie şi din efectele indirecte asupra bunurilor şi serviciilor pe care le consumăm, conform Hotnews.

În scenariul de bază (țițeiul aproape de nivelul actual de 60 dolari pe baril în medie în anul 2020), rata anuală a inflației va ajunge la 3,4% în decembrie 2020, în absența altor șocuri puternice de natura ofertei (schimbări de taxe, producţie agricolă), potrivit Hotnews.

Iar într-un scenariu alternativ, cu prețul țițeiului la 80 dolari pe baril în medie în 2020, rata anuală a inflației ar ajunge la 4,1%, peste ţinta BNR, ceea ce ar justifica o politică monetară prudentă a BNR. ”Principalul impact provine din efectele de runda întâi. Pe de altă parte, efectele de runda a doua, ca urmare a indexării salariilor, sunt modeste, dar relevanța acestora crește pe parcursul celui de al doilea an. Prin urmare, în condițiile în care prețul țițeiului ar fluctua aproape de nivelul actual de circa 60 dolari pe baril, rata anuală a inflației este anticipată să ajungă la un nivel de 3,4% în decembrie 2020, în absența unor șocuri puternice de natura ofertei. În cazul unui scenariu alternativ, în care prețul țițeiului ar urca la 80 dolari pe baril, rata anuală a inflației ar putea să ajungă din nou peste limita superioară a intervalului țintit de 3,5%, ceea ce ar trebui să justifice o politică monetară mai prudentă de către BNR”, arată analiștii BCR.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *