Ashoka și Fundația Schneider Electric lansează programul de inovații pentru combaterea sărăciei energetice

0

Organizația Ashoka și Fundația Schneider Electric cu sprijinul Enel România au lansat programul de mentorat pentru combaterea sărăciei energetice prin stimularea capacității antreprenorilor sociali locali, arată un comunicat de presă.

Studiul lansat recent de Right to Energy Coalition arată că principalii factori ai sărăciei energetice în România sunt dificultatea de a menținere constantă a temperaturii in locuință, ponderea cheltuielilor cu energia în totalul cheltuielilor locuinței și condițiile de trai în locuințe cu acoperiș deteriorat.

“Programul își propune să identifice să sprijine dezvoltarea a 15-20 de proiecte inovatoare care oferă soluții creative cu potențial de schimbare sistemică pentru combaterea sărăciei energetice și promovarea sustenabilității energetice”, susține Patricia Benchenna, Director of Philanthropy for the Schneider Electric Foundation.

Social Innovation to Tackle Energy Poverty este un „accelerator de soluții” care implică cinci țări din Europa Centrală și de Est printre care Polonia, Cehia, Ungaria, România și Bulgaria. România se plasează în rândul țărilor cu un nivel ridicat al sărăciei energetice și este pe locul 13 la nivel European în ceea ce privește Indicele Sărăciei Energetice Domestice (EDEPI).

Aplicațiile se completează online la www.tackleenergypoverty.org până la 12 aprilie 2019.

În România se estimează că aproape 20% din cetățeni trăiesc în sărăcie energetică, fiind în imposibilitatea de a-și asigura serviciile energetice necesare la costuri accesibile, în timp ce aproximativ 460.000 din gospodării nu au acces formal la energie.

„Având în vedere lipsa de cunoaștere asupra problematicii sărăciei energetice, dar și nivelul scăzut de încredere, am deschis acest accelerator de soluții, pentru prima dată către inovatori care au o simplă idee de combatere a acestui fenomen, nu neapărat un proiect deja implementat”, spune Corina Murafa, Director Executiv Ashoka România. “Problema sărăciei energetice în regiune este acută: trebuie să găsim soluții eficiente și scalabile. Un sfert dintre est europeni fie nu își pot încălzi în mod adecvat locuința, fie nu își permit plata facturilor, fie, pur și simplu, nu au acces la energie electrică, în secolul XXI.”

Alessio Menegazzo, Director Sustenabilitate și Afaceri Instituționale al Enel România reamintește de preocuparea Enel concretizată în implementarea unor proiecte pilot în comunități dezavantajate pentru a identifica mediatori ai accesului la energie. “Sperăm ca prin această competiție să descoperim acele idei sau inițiative care ne pot ajuta să ducem la nivelul următor eforturile noastre”, susține Alessio Menegazzo.

Cei 15 finaliști selectați, câte 3 din fiecare țară, vor beneficia de

  • 5 luni de îndrumare pentru dezvoltarea unei strategii de scalare și accelerare a impactului social al proiectelor lor
  • Activități de networking și de învățare cu alți inovatori sociali, experți și organizații din domeniu
  • Vizibilitate sporită în cadrul evenimentului final de la Bruxelles (decembrie 2019)
  • Oportunități de sprijin suplimentar (de mentorat și financiar) de la Fundația Schneider Electric și de la Fondul de Investiții Impact Schneider Electric
  • 3.500 de euro premiu pentru câștigători (un câștigător din fiecare țară)

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor în primele 5 ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă în România din 2017 și își propune să contribuie la crearea unei societăți axate pe schimbarea problemelor sociale.

Fundația Schneider Electric sprijină generațiile viitoare și inițiativele orientate spre viitor pentru a oferi cât mai multor persoane energia de care au nevoie pentru a reuși să conducă schimbarea în eliminarea decalajului energetic prin educație, inovație socială și conștientizare.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privați în domeniul energetic, cu operațiuni în sectorul distribuției și furnizării de electricitate, dar și al producției de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piața din România din 2005.

Share.

Lasă un comentariu