Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Arabia Saudită analizează listarea Aramco pe bursă

Arabia Saudită analizează listarea Aramco pe bursă

11 ianuarie 2016
Explorare și producție
energynomics

Guvernul Arabiei Saudite analizează posibilitatea de a lista pe bursă o “cotă adecvată” din capitalul companiei saudite Aramco, cel mai mare producător mondial de petrol brut, pentru a strânge fonduri în contextual prețurilor reduse la țiței, scrie presa financiară internațională.

Opțiuni mai bune pentru companie este să listeze o parte din activele de distribuție sau de rafinare, decât cele din extracție, subliniază o serie de analiști financiari chestionați de Bloomberg.

Aramco deține direct instalații de procesare a țițeiului cu o capacitate de 3,1 milioane de barili pe zi, fiind al patrulea mari rafinor, după ExxonMobil, Shell, și Sinopec. Cu deținerile indirecte, în companii mixte, capacitatea de procesare urcă la 5,3 milioane de barili pe zi, și planurile de extindere arată dublarea acestei capacități până în 2025. Pe scurt, de una singură, Aramco ar putea ajunge să acopere nevoile de combustibil ale Chinei, calculează Bloomberg.

Aramco are rezerve de ţiţei de aproximativ 265 de miliarde de barili, 15% din depozitele mondiale cunoscute de petrol, de 10 ori mai mult decât cea mai mare companie petrolieră listată, ExxonMobil. În opinia analiştilor, dacă va lansa o oferta de listare, Aramco ar putea deveni cea mai mare companie din lume tranzacționată public, cu o valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari.

„Acest lucru este analizat şi credem că o decizie va fi luată în lunile următoare. Personal, sunt entuziasmat de acest pas. Cred că este în interesul pieţei saudite şi în interesul Aramco, deoarece va creşte transparenţa”, a declarat Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Aramco produce peste 10 milioane de barili pe zi, de trei ori mai mult decât compania americană ExxonMobil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *