Acasă » Electricitate » Aplicarea legii consumatorului vulnerabil, amânată de Guvern cu un an

Aplicarea legii consumatorului vulnerabil, amânată de Guvern cu un an

26 martie 2021
Consumatori
Energynomics

Guvernul a inclus în ședința de joi, pe ordinea de zi, proiectul de lege privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili de energie. Față de varianta discutată în primă lectură de Guvern în ianuarie, marea noutate este că se vrea ca Legea consumatorului vulnerabil să intre în vigoare doar de la 1 septembrie 2022 și nu din septembrie anul acesta, cum se preconiza inițial, scrie Profit.ro.

Explicația Executivului – este nevoie de pregătiri administrative din partea primăriilor, a furnizorilor de energie și gaze și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Astfel, noile subvenții se vor acorda doar din sezonul de iarnă 2022-2023, până atunci rămânând în vigoare cele actuale.

O altă schimbare este că nivelul veniturilor până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței, al valorii de referință în funcție de tipul de încălzire, precum și valoarea suplimentului pentru energie, vor fi actualizate anual în mod discreționar de către Guvern și nu în funcție de evoluția veniturilor populației și a prețului de consum al acestor servicii, cum prevedea varianta inițială a draftului.

Consumatorii vulnerabili vor fi împărțiți în 4 categorii: din motive de venit, din motive de vârstă (pensionarii), din motive de sănătate (cei care au nevoie de aparate medicale electrice pentru a rămâne în viață sau pentru menținerea stării de sănătate, au probleme psihice, deficiențe locomotorii, de vedere sau de auz) și ca urmare a faptului că au gospodării aflate în zone izolate sau așezări informale, departe de rețelele publice de utilități.

Consumatorii vulnerabili din motive de venit vor fi, potrivit proiectului, cei cu venit mediu net lunar de cel mult 810 lei/persoană în cazul familiilor și de 1.445 lei în cazul persoanelor singure.

Măsurile de sprijin financiar vor consta în ajutorul pentru încălzirea locuinței în perioada sezonului rece și un supliment pentru energie.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *