APIA: În primele patru luni s-au vândut 548 de autoturisme electrice și hibrid

0

Numărul autoturismelor ecologice achiziţionate de către români a crescut în primele patru luni din 2017 de aproape două ori (181%), în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 548 de unităţi, potrivit unei statistici a  Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

În perioada ianuarie-aprilie 2017, faţă de primele patru luni din anul precedent, ponderea autoturismelor ”verzi” – electrice şi hibride – în totalul livrărilor realizate s-a situat la 1,7%. În această marjă, vânzările de maşini electrice 100% au crescut cu 142,1%, iar cele hibride cu 185,2%.

Și numărul autoturismelor rulate înmatriculate s-a ridicat la peste 167.000 de unități în primele patru luni din 2017, adică 55% din volumul înregistrat pe întreg anul 2016, de 5,7 ori mai multe decât cele noi, conform APIA.

”În luna aprilie din 2017 au fost comercializate 141 de maşini ”prietenoase” cu mediul, în scădere cu 22,9% în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 183 de exemplare”, explică reprezentanții APIA.

Astfel, cele mai multe maşini hibride vândute în perioada ianuarie-aprilie, au fost înregistrate de Toyota (451 de unităţi), urmată de Lexus (45 de unități), Kia (3 unități), Land Rover, Mercedes Benz şi Ford (câte o unitate).

Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 1.183 de unităţi, în creştere cu 138% faţă de anul 2015. Din acest total, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice.

Share.

Lasă un comentariu