ANRM aprobă încetarea contractelor cu Chevron

0

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat oficial încetarea acordurilor petroliere de concesiune semnate în 2011 de gigantul american Chevron cu statul român pentru perimetrele de gaze de șist Adamclisi, Vama Veche și Costinești din Dobrogea, acorduri la care Chevron intenționa să renunțe încă din 2015, dar care au fost menținute în vigoare din cauza unui litigiu cu autoritățile de la București.

Litigiul s-a judecat la Curtea Arbitrală Internațională de la Paris, conform profit.ro, și a însemnat despăgubiri în favoarea statului român de 90 milioane USD.

Potrivit deciziilor ANRM, cele trei acorduri petroliere de concesiune au încetat în urma renunțării la ele de către titular, iar Chevron și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de lege în această situație, respectiv a pus la dispoziția ANRM toată documentația privind activitatea desfășurată până la data notificării renunțării, precum și rezultatele acesteia.

Share.

Lasă un comentariu