Acasă » Electricitate » ANRE va amenda Electrica și Enel pentru fiecare zonă unde sunt consumatori nealimentați

ANRE va amenda Electrica și Enel pentru fiecare zonă unde sunt consumatori nealimentați

21 septembrie 2017
Electricitate
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) va amenda companiile de distribuție din grupurile Electrica și Enel cu până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă unde mai sunt consumatori nealimentați, în urma furtunii de duminică, a declarat președintele ANRE, Niculae Havrileț. “Am demarat la Enel și Electrica o acțiune de verificare, să vedem dacă au respectat prevederile legale, potrivit cărora trebuie să alimenteze toți consumatorii din mediul urban în 48 de ore, iar pe cei din mediul rural în cel mult 72 de ore de la producerea evenimentului, în cazul unei furtuni deosebite, cum a fost cea de duminică. Acolo unde nu s-a respectat această prevedere, vom aplica o amendă de până la 200.000 de lei pentru fiecare zonă care nu este alimentată”, a spus Havrileț, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, având în vedere că mai sunt consumatori nealimentați, atât în cazul Enel, cât și al Electrica, aceste două companii vor primi penalitățile menționate. Miercuri, la ora 12:00, în cazul E-Distribuție Banat, din grupul Enel, mai erau circa 8.500 de consumatori nealimentați, din cei peste 225.000 care au avut de suferit în urma furtunii de duminică.

Pe de altă parte, Electrica nu precizează numărul consumatorilor nealimentați, dar a anunțat că, în dimineața zilei de miercuri, mai erau 18 localități afectate în zona de distribuție SDEE Transilvania Nord și trei localități în zona SDEE Transilvania Sud. În total, la nivelul țării, circa 500.000 de consumatori de energie au fost afectați de furtuna de duminică, potrivit Ministerului Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *