Acasă » Petrol și Gaze » ANRE: Programul software care va compara prețul gazelor va fi online de săptămâna viitoare

ANRE: Programul software care va compara prețul gazelor va fi online de săptămâna viitoare

30 martie 2017
Consumatori
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va lansa începând de săptămâna viitoare un program software de comparare a diverselor tarife oferite de distribuitori pentru prețul gazelor dedicat consumatorilor casnici, a declarat Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energie (ANRE).

„Noi venim în întâmpinarea schimbării furnizorului în zona casnică. În acest moment am finalizat comparatorul de prețuri. Acesta este în testare și în luna aprilie va fi pus pe site. (…) Probabil că de luni va putea fi funcțional”, a arătat Havrileț. Potrivit acestuia, comparatorul va permite consumatorilor să vadă care sunt toți furnizorii care îi pot livra gaze și ce oferte au aceștia.

„Introduci datele de contact, în sensul în care precizezi unde este locul de consum, localitatea, suprafața pe care o încălzești și automat îți apar toate ofertele furnizorilor pe care îi obligăm să pună oferta pe site. De exemplu, în Austria dai codul poștal și câți metri pătrați are apartamentul și apar 70 de oferte. Îți dă oferta medie, câte sunt sub medie și câte peste medie, ca să fie mai ușor de căutat. Și sunt oferte de toate felurile, cu facilități de plată, cu diferite condiționări și așa mai departe. Acest lucru este foarte important. Nici nu se poate închipui o liberalizare pe piața casnică fără un comparator de prețuri”, a explicat președintele ANRE.

Anterior, în aceeași conferință, Havrileț a afirmat că tariful final al gazelor pentru populație va crește cu 1-2% de la 1 aprilie, când prețul gazelor de producție internă va fi liberalizat. Havrileț a mai spus că ANRE va calcula prețul final de la 1 aprilie pornind de la prețul actual de 60 de lei pe MWh pentru gazele de producție internă, însă, pe viitor, autoritatea nu va mai putea da prețuri de referință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *