Acasă » Uncategorized » ANRE prelungeşte până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială

ANRE prelungeşte până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială

16 ianuarie 2021
Uncategorized
energynomics

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici de energie care până acum erau în regim reglementat îşi pot alege o oferă în piaţa concurenţială de la furnizorul lor, se arată într-un nou proiect de ordin al ANRE.

Astfel, de la 1 ianuarie, aceşti consumatori trec automat în piaţa nouă de serviciu universal, iar noutatea este că, dacă aleg oferta furnizorului lor pe piaţa concurenţială până la 30 iunie, facturile lor se vor regulariza, astfel încât acea ofertă să se aplice începând cu 1 ianuarie, conform Agerpres.

„Furnizorii de ultimă instanţă pot să aplice clienţilor casnici din serviciul universal, fără discriminare şi condiţionalitate, o reducere comercială începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la cel puţin 30 iunie 2021, egală cu diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabila în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021 şi preţul din oferta concurenţială prevăzută la alin. (2) valabilă la data de 1 ianuarie 2021”, potrivit noului ordin.

ANRE susține că, din cei aproximativ 5.700.000 de clienţi casnici, care aveau încheiate contracte reglementate de energie electrică la finalul anului 2020, doar o mică parte au fost interesaţi de alegerea unei oferte pe piaţa concurenţială de energie electrică, iar cei care au exprimat interes în acest sens s-au confruntat cu dificultăţi atât privind analiza ofertelor din piaţa, cât şi în ceea ce priveşte contactarea potenţialilor furnizori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *