Acasă » Electricitate » ANRE a diminuat cu 3% tariful pentru servicii de sistem al Transelectrica

ANRE a diminuat cu 3% tariful pentru servicii de sistem al Transelectrica

3 iulie 2020
Electricitate
energynomics

Bogdan Tudorache

Transelectrica a anunțat investitorii privind publicării în Monitorul Oficial nr. 567/30.06.2020 a Ordinului nr. 142 pentru modificarea Ordinului președintelui ANRE nr. 218/2019 privind aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a componentelor tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea (TG) și de extragere a energiei electrice din rețea (TL), a tarifelor pentru serviciul de sistem și a prețului reglementat pentru energia electrică reactivă practicate de companie, se arată într-un raport remis BVB.

Astfel, tariful pentru servicii de sistem a scăzut, începând cu această lună, cu 2,96%, după ce componenta pentru servicii de sistem funcționale a crescut cu 35%, la 2,49 lei/MWh, iar componenta pentru servicii de sistem tehnologice, cu o pondere mai mare, a scăzut cu 8,3%, la 11,96 lei/MWh.

”Creșterea tarifului pentru activitatea reglementată a fost determinată în principal de finalizarea în anul 2020 a unei investiții semnificative constând în modernizarea infrastructurii de dispecerizare a Sistemului Electroenergetic Național, precum și de recuperarea unor costuri din anii anteriori. Scăderea tarifului pentru activitatea reglementată a fost determinată de finalizarea la 30.06.2020 a procesului de recuperare prin tarif a pierderilor înregistrate în anii anteriori precum și de costuri prognozate mai mici determinate de reducerea volumelor de servicii ce urmează a fi achiziționate în perioada tarifară curentă”, susține compania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *