Conferința InvestEnergy: ANRE a declanşat controale la producătorii de energie

0

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a declanşat controale la producătorii de energie electrică pentru a vedea diferenţele dintre puterea instalată şi cea disponibilă, urmând ca unor companii să le fie reduse licenţele, a declarat, luni, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, într-o conferință organizată de InvestEnergy.

“Informam cu altă ocazie că ANRE va declanşa… acum pot să vă spun că am declanşat controale la toţi operatorii de producere a energiei electrice pentru a lămuri pe deplin care este puterea instalată şi disponibilă în România astfel încât să încurajăm investiţiile în capacităţi de producere. Deja avem producători care s-au oferit voluntar să-şi reducă licenţele şi în curând o să avem noi producători cărora noi o să le reducem licenţele pentru că au capacităţi care nu mai sunt demult disponibile”, a spus Dumitru Chiriţă, citat de Agerpres

Puterea instalată (brută) reprezintă puterea activă nominală indicată de producător şi înscrisă pe plăcuţa generatorului său în documentaţia tehnică a fabricii constructoare pentru toate generatoarele aflate în exploatare şi care nu au fost scoase din evidenţă prin casare. Puterea disponibilă (brută) este puterea activă maxima brută, de durată, pe care un grup generator o poate da, cu respectarea condiţiilor de siguranţă mecanică şi electrică.

Transelectrica ar trebui să-și majoreze capacitatea de interconectare

Transelectrica ar trebui să-și majoreze capacitatea de interconectare, a mai spus, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă. “Cred că e bine luat în calcul un efort investiţional şi pentru Transelectrica, care ar trebui să aibă în vedere şi să crească capacitarea de interconectare la graniţele cu România de la 2.000 şi ceva de megawaţi la 5.000 şi ceva de megawaţi. Dacă se ajunge la o creştere a capacităţii de interconectare, practic diversificăm sursele de aprovizionare în beneficiul clientului final”, a spus Chiriță.

”Nu în ultimul rând, pe partea de energie electrică, cred că se impune să luăm în calcul investiţii urgente de cel puţin 3.000 de megawaţi, care să vină şi să suplinească ceea ce astăzi este un deficit de producţie internă şi să ia în calcul capacităţile de producție care vor ieşi din funcţiune în perioada următoare”, a mai spus preşedintele ANRE.

Share.

Lasă un comentariu