UE: Bugetul de emisii de gaze cu efect de seră. Implicații pentru politicile privind clima

Estimările privind bugetul de emisii de gaze cu efect de seră al UE până la sfârșitul secolului variază considerabil, dar au un lucru în comun: bugetul UE pentru emisii este foarte mic și se micșorează rapid, arată într-un studiu elaborat de Nils Meyer-Ohlendorf, Philipp Voß, Eike Velten și Benjamin Görlach, publicat de Institutul Ecologic din Berlin și consultat de energynomics.ro.

Din ce în ce mai rapid

În jur de 410 părți pe milion (ppm) – aceasta a fost concentrația atmosferică de gaze cu efect de seră (GHG) măsurată în aprilie 2017. Este cea mai mare concentrație de GHG din atmosferă din ultimii cel puțin 800.000 de ani. În 1850, concentrația de GHG din atmosferă avea valoarea de aproximativ 280 ppm. Între 1850 și 1950, concentrațiile de GHG au crescut cu doar 40 ppm, în timp ce între 1950 și 2016 creșterea a avut valoarea extraordinară de 180 ppm. Emisiile provocate de activitățile umane sunt principala cauză a creșterii, afirmă autorii.

Concentrațiile specifice de GHG implică un anumit potențial de încălzire globală. Conform Comitetului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice IPCC și al celui de-al 5-lea Raport de Evaluare al său din 2014, concentrațiile de GHG trebuie să se mențină sub 430 ppm echivalent CO2 pentru a avea o șansă de 50% de a menține creșterea temperaturii sub 1,5°C până în 2100. Pentru o probabilitate de 66% de menținere a creșterilor de temperatură sub 2°C, concentrațiile nu ar trebui să depășească 450 ppm. Cu alte cuvinte, concentrația de GHG poate crește cu doar 30 ppm în plus până în 2100, pentru păstrarea șansei de 50% de menținere a temperaturii sub 1,5°C. Concentrațiile nu pot crește cu mai mult de 50 ppm pentru a avea o șansă de 66% de a rămâne sub 2°C. Menținerea sub aceste niveluri ale concentrațiilor de GHG necesită emiterea unei cantități relativ mici de GHG în atmosferă, începând de acum și până în 2100. Estimările actuale variază între 680 Gt echivalent CO2 pentru 1,5°C (probabilitate >50%) și 1440 Gt echivalent CO2 pentru 2°C (probabilitate >66%) – pentru perioada dintre 2010 și 2100.

Cu nivelul emisiilor globale de gaze cu efect de seră (inclusiv LULUCF) la aproximativ 52 Gt în 2016, aceste buget de emisii se micșorează rapid. Pentru a rămâne în cadrul acestor bugetelor și pentru evitarea efectelor încălzirii globale necontrolate asupra economiilor și comunităților umane, emisiile trebuie scăzute fără amânare și în moduri mult mai drastice.

Cum se poate rămâne mult sub 2°C

Există un consens global, cel mai recent exprimat în Acordul de la Paris, că variația temperaturii medii globale trebuie să rămână cu mult sub 2°C. În acest fel, se speră evitarea efectelor celor mai severe ale încălzirii globale asupra societăților umane, care includ creșteri ale nivelului mării, frecvență și intensitate crescută a secetelor, inundațiilor și altor evenimente meteorologice extreme, care rezultă în reducerea producției de hrană, amenințând traiul a milioane de oameni și adăugând presiunilor migraționiste deja existente.

Cu alte cuvinte, concentrația de GHG poate crește cu doar 30 ppm în plus până în 2100, pentru a avea o șansă de 50% de menținere a temperaturilor sub 1,5°C. Concentrațiile de GHG nu pot crește cu mai mult de 50 ppm pentru a avea o șansă de 66% de a rămâne sub 2°C. Concentrațiile de GHG care depășesc această valoare scad probabilitatea menținerii creșterilor de temperatură cu mult sub 2°C.

La concentrații mai mari, este încă posibil ca mărirea temperaturii să rămână sub 2°C, dar devine din ce în ce mai improbabil. Trebuie subliniat că aceste concluzii ale IPCC datează din 2014. În prezent IPCC efectuează noi studii care urmează să fie publicate la sfârșitul anului 2018.

Odată cu intrarea în vigoare a Acordului de la Paris (AP), 195 de țări s-au angajat să mențină creșterea temperaturilor medii globale cu mult sub 2°C și să depună eforturi pentru a o menține sub 1,5°C.

Angajamentele implică răspundere legală, dar nu există consens politic în sensul în care AP angajează părțile, colectiv, pentru a rămâne sub o anumită concentrație de GHG în atmosferă, deși știința ajută traducerea obiectivelor de temperatură ale AP în obiective de concentrații GHG de 430 sau 450 ppm, respectiv, pentru nivelurile vizate de 1,5° (50% probabilitate) și 2°C (66% probabilitate). AP obligă de asemenea părțile să vizeze plafonarea cât de rapidă a emisiilor și să urmărească obținerea neutralității climatice în a doua jumătate a acestui secol.

Odată cu intrarea în vigoare pe 4 noiembrie 2017, AP obligă UE – și toate celelalte părți semnatare – să se asigure că politicile și obiectivele lor au o contribuție adecvată la atingerea acestor ținte.

Ce trebuie făcut pentru o contribuție adecvată a UE

În politica de climă a UE, cele mai importante instrumente de asigurare a îndeplinirii obligațiilor sunt Directiva UE pentru Comercializarea Emisiilor (ETS) și succesorul Deciziei privind Partajarea Eforturilor (ESD). UE este pe cale de a finaliza modificările aduse acestor instrumente. Ca instrumente cheie suplimentare, noua Reglementare privind Guvernarea Energetică a Uniunii (GR) are implicații cu potențial vast asupra implementării AP. Această reglementare se află în curs de negociere.

Ținând cont de aceste reforme, dar și pe fundalul viitorului dialogului de facilitare din cadrul AP, raportul IPCC privind stabilirea obiectivului de 1,5°C în cadrul AP, adoptarea Strategiilor de Emisii Scăzute pe Termen Lung și actualizarea contribuției UE determinate la nivel național în 2020, trebuie ca UE să-și reanalizeze politicile. Având în vedere aceste procese politice, UE trebuie să stabilească dacă legile și politicile aplicate pot într-adevăr avea o contribuție adecvată la implementarea AP – sau dimpotrivă.

Pe fondul acestor elemente, studiul Institutului Ecologic discută și cuantifică bugetul UE rămas pentru restul secolului. Acesta definește bugetul de emisii al Uniunii ca partea rămasă din emisiile globale, și nu drept cantitatea emisiilor permise statelor membre prin ETS și ESD. Studiul explorează reducerile necesare la nivel UE până în anul 2030, 2050 și mai departe – ca parte din contribuția semnificativă a UE la eforturile globale de menținere a creșterilor de temperatură cu mult sub 2°C. Studiul discută de asemenea implicațiile reducerilor necesare din partea UE asupra politicilor și legilor Uniunii privind clima, în special pentru UE ETS și Reglementarea privind Acțiuni Climatice (CAR) 5, succesorul Deciziei privind Partajarea Eforturilor. Studiul nu analizează detaliile tehnice ale instrumentelor climatice specifice ale UE.

Câteva calcule

Dacă bugete de emisii al UE ar fi bazat doar pe considerații de costuri cât mai scăzute, acesta ar varia în modestul interval de 50 Gt (în scenariile 1,5°) sau 90 Gt (în scenariile 2°C), pentru perioada 2020-2100. Cu emisiile anuale actuale la aproximativ 4 Gt, UE și-ar folosi bugetul său pentru 1,5°C până în 2032. În scenariile pentru 2°C, bugetul UE ar putea fi epuizat până în 2042, concluzionează studiul.

Dacă, în schimb, bugetul ar fi distribuit doar pe baza considerentelor de echitate, bugetul UE pentru emisii ar fi mult mai mic. De exemplu, dacă bugetul de emisii al UE s-ar baza pe cota anticipată a UE în populația mondială în 2050, bugetul pentru perioada dintre 2021 și 2100 ar fi de 6,9 Gt în scenariile 2°C; UE ar depăși deja cu 10,3 Gt bugetul său pentru 1,5°C până în 2020. Trebuie menționat că Acordul de la Paris are cerința de reducere a emisiilor pe baza echității, dar nu ia în calcul considerații privind costuri cât mai scăzute. Pentru a avea o șansă rezonabilă de a nu depăși bugetul de emisii în scenariul 1,5°C, UE ar trebui să își reducă emisiile de gaze de seră cu 71% până în 2030 și cel puțin 95% până în 2050 (comparat cu anul 1990) – dacă bugetul pentru emisii se calculează pe considerații de costuri cât mai scăzute.

Reducerile la această scară ar necesita ca UE să reducă până în 2030 emisiile la o valoare anuală de 293 Mt, iar între 2031 și 2050 la o rată anuală de 69 Mt. Menținerea în limitele bugetelor pentru emisii bazate pe cota UE din populația globală în 2050, ar necesita renunțarea la carbon în economia UE chiar din anul 2023 (scenariile 2°C). În orice caz, obiectivul actual al UE 2030 de reduceri de 40% (comparat cu 1990) este clar insuficient. Acesta compromite eforturile UE de reducere a emisiilor de GHG pe termen lung.

Câteva scenarii

În concluzie, dacă UE își menține obiectivul de 40% pentru 2030 și adoptă un obiectiv de 80-95% pentru 2050 – un scenariu probabil – o traiectorie liniară s-ar alinia cu bugetul UE 2°C GHG (costul cel mai mic), dar ar depăși bugetul UE 1,5°C GHG cu 27-36 Gt echivalent CO2, în funcție de valoarea de 80% sau 95% a obiectivului pentru 2050. În plus, aceste trasee presupun utilizarea de către UE a 28,2-31% din bugetul global 1,5°C GHG, precum și 8,4-9,2% din bugetul global 2°C GHG, care va mai rămâne după 2017. O parte din problemă este obiectivul de 40% reducere pentru 2030: acesta nu este compatibil cu bugetul 1,5°C GHG disponibil. Dacă UE dorește să rămână pe o traiectorie liniară către acest obiectiv și dorește menținerea în cadrul bugetului 1,5°C GHG, trebuie să reducă la zero emisiile până în 2036. Din acest motiv, scenariile care se mențin în bugetul 1,5°C GHG necesită reduceri mult mai accentuate ale emisiilor până în 2030. De exemplu, UE nu ar depăși bugetul său 1,5°C GHG, dacă ar reduce emisiile cu aproximativ 56% în 2030, parcurgând o traiectorie liniară. În acest caz, UE ar trebui să atingă emisii zero până în 2042. Dacă UE emite în continuare GHG până în 2050, în cadrul obiectivului de 95%, ar trebui să-și reducă emisiile cu 63-71% până în 2030.

_____________________________________________

Analiza a apărut iniţial în numărul din iunie 2018 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier acest număr (iunie 2018), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at]energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.

Share.