Schimbări legislative pentru securitatea energetică locală şi regională (Varinia Radu, CMS România)

VARINIA RADU
Partner CMS, Head of Oil&Gas in Central and Eastern Europe

România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, însă în condiţiile unei producţii medii anuale scăzute (10,8 miliarde metri cubi), precum şi luând în considerare declinul anual constant de 5% al rezervelor sigure şi rata înlocuire de 80%, se apreciază că rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiţii pentru noi descoperiri de hidrocarburi, arată datele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), publicate la mijlocul lunii septembrie.

Guvernul a menţionat în mod constant în ultimii 10 ani nevoia de reducere a dependenţei de gazele din import. Cu toate acestea, proiecte ce au fost evaluate ca fiind decisive pentru acest deziderat, nu şi-au găsit finalitatea aşteptată (ex. proiectul Nabucco sau primul proiect privind gazele de şist).

Astfel, România este încă dependentă de importuri, cu toate că, în ultimii doi ani importul de gaze a scăzut semnificativ, iar anul trecut importurile au reprezentat 7,5% din consumul de gaze.

Urmare a crizei gazelor din 2009, proiectul de interconectare regională Bulgaria-Austria, via România şi Ungaria (BRUA), a devenit astfel un pilon pentru asigurarea securităţii şi independenţei energetice locale şi regionale. BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, asigurării transportului înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică şi are consecinţe directe asupra creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, disponibilitatea pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri, precum şi dezvoltarea unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria.

Conducta “Ţărmul Mării Negre – staţia de comprimare gaze Podişoru” este, de asemenea, un proiect de interes comun al Uniunii Europene şi face legătura cu BRUA prin preluarea potenţialelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagră.

În acest context, începând din luna septembrie 2016, Transgaz anunţă lunar organizarea de licitaţii pentru rezervarea de capacitate pe conducta Negru Vodă 1-Isaccea 1. Pentru lunile noiembrie şi decembrie 2016, Transgaz a anunţat prin intermediul unor comunicate de presă, înregistrarea pe Platforma Regională de Rezervare a licitaţiilor privind capacităţile negrupate oferite în punctul de interconectare Negru Voda 1 cu Bulgaria. Conform comunicatelor, capacitatea lunară negrupată fermă disponibilă pe lunile noiembrie şi decembrie în acest punct de interconectare este de 92.007.608 kWh/zi.

Necesitatea îmbunătăţirii legislative pentru sectorul de energie a determinat şi o recentă modificare în luna septembrie 2016 a Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale prin intermediul Ordonanţei de Urgentă nr. 64/2016. Scopul principal al Ordonanţei este de a stabili un mecanism competitiv, transparent şi nediscriminatoriu pentru tranzacţiile desfăşurate pe piaţa gazelor naturale din România. Un aspect de interes major îl reprezintă eliminarea restricţiilor legale cu privire la exporturile de gaze naturale începând cu 1 aprilie 2017, România punându-se astfel de acord cu respectarea regulilor europene prevăzute în art. 35 si 36 din TFUE.

În plus, calendarul de liberalizare a preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică va fi eliminat începând cu data de 1 aprilie 2017.

De asemenea, Ordonanţa de Urgenţă prevede obligaţia pentru producătorii de gaze naturale şi furnizori de a încheia contracte pe piaţa centralizată din România într-o modalitate transparentă şi nediscriminatorie. Astfel, gazele naturale vor fi tranzacţionate fie pe OPCOM, societate publică sub controlul Transelectrica şi Ministerul Economiei, fie pe Bursa Română de Mărfuri, societate privată.

Astfel, în perioada 1 decembrie 2016 – 31 decembrie 2017, fiecare producător care este şi vânzător, are obligaţia să încheie contracte pentru 30% din gazele din producţia proprie pe pieţele centralizate din România. Pentru aceeaşi perioadă, orice furnizor care nu este şi producător, are obligaţia să cumpere minim 20% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare, în perioada respectivă, în calitate de cumpărător şi să vândă minimum 30% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare către clienţii angro.

În mod evident, orice modificare legislativă, mai ales aplicabilă unei pieţe încă necristalizate total, va fi mereu supusă argumentaţiilor pro şi contra. Ce este însă de remarcat este faptul că mediul privat este din ce în ce mai interesat şi mai activ în promovarea unui cadru legislativ transparent, stabil şi nediscriminatoriu. În aceste condiţii, nu putem decât spera că în viitorul apropiat cadrul legsilativ al României va fi unitar, nebirocratic şi in concordanţă cu ultimele practici internaţionale ale industriei.

Nevoia de reformare legislativă este încă evidentă, tot atât de evidentă fiind şi necesitatea armonizării legisilaţiei primare şi secundare, întrucât unele dintre aspectele invocate ca motive de imposibilitate obiectivă de realizare a programelor de lucrări asumate de investitori faţă de statul român sunt tocmai aplicarea şi interpretarea unitară a unei legislaţii oricum opace şi pline de inconsecvenţe conceptuale.

Necesitatea promovării şi accelerării proiectelor în domeniul gazelor naturale, cum ar fi cele de interes comun, a fost recent reflectată prin adoptarea Legii nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale. Scopul acestei măsuri este să declare prin lege că proiectele de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, astfel cum sunt stabilite prin Hotărâre a Guvernului, sunt considerate de siguranţă şi securitate naţionala, în vederea atingerii unor deziderate practice.

Aspectele principale tratate de această lege sunt cele legate de drepturile conferite iniţiatorilor proiectelor în domeniul gazelor naturale (investitorii privaţi sau chiar societăţi de stat cu atribuţii exclusive în domeniul gazelor naturale) cu privire la accesarea, folosinţa şi exercițiul drepturilor asupra imobilelor necesare desfăşurării lucrărilor de construire, dezvoltare, modernizare, exploatare, reparaţii, revizii, întreţinerii conductelor ce fac obiectul proiectelor de importanţă naţională.

Se prevăd astfel drepturi de uz, servitute, dar şi de acces la imobilele necesare desfăşurării acestor lucrări, drepturi constituite în temeiul legii, exercitabile fără acordul proprietarilor imobilelor afectate, dar condiţionate în principiu de plata sau consemnarea unor indemnizaţii şi/sau compensaţii pentru limitarea drepturilor de folosinţă asupra terenurilor, respectiv pentru prejudicii cauzate acestora.

Se stabilesc veritabile excepţii de la acte normative speciale ce guvernează anumite tipuri de terenuri protejate prin natura sau destinaţia lor (agricole, forestiere, habitate naturale etc), astfel încât lucrările aferente proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale să poată fi realizate neîntârziat, necondiţionat de acordul proprietarilor, uneori chiar şi cu titlu gratuit în cazul terenurilor proprietate publică a statului sau unităţilor teritorial-administrative.

Se remarcă iniţiativa legiutorului de a stabili roluri şi termene de acţiune autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi cooperarea între acestea, în scopul identificării imobilelor afectate de exercitarea acestor drepturi şi realizarea altor aspecte procedural menţionate expres.

De asemenea, este evidentă intenţia de a decongestiona procedurile de obţinere a permiselor, aprobărilor şi autorizaţiilor necesare, fiind stabilite termene scurte pentru eliberarea autorizaţiei de construire, fiind enumerate acte juridice ce pot servi la eliberarea acestora, precum acordul de concesiune sau licenţa de operare a conductelor. Tot în acest sens, cu titlu de exemplu, se remarcă şi stabilirea unui capitol special privind condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune privind contestarea sumelor stabilite ca şi compensaţii, fiind încadrate în acţiuni ce se judecă cu urgenţă şi precădere.

Legea pare să exprime interesul României în a debloca anumite chestiuni legale şi practice care împiedicau exercitarea continuă şi eficientă a operaţiunilor petroliere, fiind de notorietate imposibilitatea accesării şi folosirii terenurilor necesare acestor operaţiuni, în pofida prevederilor curente din Legea petrolului nr. 238/2004 şi din Legea energiei şi gazelor natural nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

Mediul privat militează activ în ultimii ani pentru modificarea legilor speciale principale în domeniul de petrol şi gaze, însă până la acest moment nu s-a putut concretiza un atare demers.

Critici ale actului normativ privind implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale nu sunt excluse şi nici nu se pot nega aspecte evidente de neuniformizare terminologică, de lipsă a coerenţei din perspectiva normelor de tehnică legislativă. Interesante vor fi de asemenea eventualele interpretări privind punerea în aplicare a unor dispoziţii, cum ar fi de exemplu cele ce par a conferi drepturi legale de folosinţă a drumurilor (inclusiv publice), exercitarea drepturilor de uz / servitute pe terenurile proprietate publică în mod gratuit etc.

Nu se pot exclude nici eventuale critici de neconstituţionalitate ale actului normativ mai ales având în vedere tratarea unor materii sensibile cum este proprietatea privată sau inviolabilitatea proprietăţii publice sub aspectul creării unor dezmembrăminte precum dreptul de uz sau servitute, inclusiv privind aspectele de exercitare a drepturilor pentru lucrările de construire, fără plata sau consemnarea unor juste compensaţii.

Interesante vor fi şi dezbaterile referitoare la reconsacrarea ca modalităţi de exerciţiu ale dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării lucrărilor de construire, exploatare conducte, a drepturilor de uz şi servitute, respectiv un drept real recunoscut doar persoanelor fizice, precum şi un drept de servitute, când în realitate singurul drept care asigură dreptul de folosinţă asupra unei suprafeţe de teren în scopul realizării unor astfel de lucrări este dreptul de superficie.

Unificarea soluţiilor legislative de accesare şi folosinţă a terenurilor necesare operaţiunilor petroliere este imperios necesară atât pentru rezolvarea problemelor practice, dar şi a controverselor juridice. Aceasta rămâne un deziderat încă, în condiţiile în care recenta Lege nr. 197/2016 de aprobare a OUG 22/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, prevede regim derogatoriu pentru executarea lucrărilor de construcţii necesare derulării operaţiunilor de prospectare-exploatare a petrolului şi gazelor naturale, care însă poate ridica eventuale întrebări privind situaţia juridică identică supusă unui tratament diferit discriminatoriu aplicabil titularilor acordurilor de concesiune, nedeclarate de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, care sunt obligaţi pentru obţinerea autorizaţiei de construire în condiţiile special reglementate, să facă dovada consemnării sau plăţii indemnizaţiilor datorate proprietarilor terenurilor afectate de aceste lucrări. Bineînţeles că se pune din nou întrebarea teoretică referitoare la analizarea posibilităţilor de modificare implicită a unei legi organice printr-o lege ordinară, cum este Legea nr. 197/2016, având scop de reglementare diferit de cel învederat prin Legea petrolului nr. 238/2004.

Atare clarificare este necesară şi pentru a se elimina invocarea unor posible teze de neconstituţionalitate a prevederilor privitoare la modalităţile evidenţiate de lege pentru constituirea unor drepturi reale legale asupra terenurilor necesare ridicării, exploatării şi mentenanţei construcţiilor respective.

Este însă de salutat acest demers legislativ care facilitează implementarea unor măsuri ce converg spre securitatea energetică locală, fără însă a omite necesitatea încă acută de a legifera predictibil, ne-desuet şi concurenţial o industrie cheie pentru România.

_____________________________________________

Articolul a apărut iniţial în numărul din decembrie 2016 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești numărul următor (martie 2017), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at]energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție.

Share.

Lasă un comentariu