Acasă » Electricitate » Alro a înregistrat un profit net de 113 milioane de lei, pe fondul scăderii costurilor şi creşterii veniturilor

Alro a înregistrat un profit net de 113 milioane de lei, pe fondul scăderii costurilor şi creşterii veniturilor

18 august 2015
Electricitate
Bogdan Tudorache

Alro S.A., unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat, în primul semestru (S1) al anului 2015, un profit net ajustat de 113 milioane de lei, comparativ cu o pierdere netă ajustată de 80 de milioane de lei, în S1 2014, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Cifra de afaceri în S1 2015 a fost de 1,2 miliarde de lei, comparativ cu 966 milioane de lei, în S1 2014. La rândul său, Grupul Alro a înregistrat, în primele şase luni din 2015, un profit net ajustat de 136 milioane de lei, faţă de o pierdere netă ajustată de 89 milioane de lei, în S1 2014.

“Rezultatele financiare din această perioadă demonstrează că am implemenat măsurile corecte pentru creșterea eficienței și reducerea costurilor”, a declarat Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro.

“În primele șase luni ale anului 2015, am înregistrat rezultate pozitive, după o perioadă de trei ani consecutivi de pierdere. Astfel, un impact semnificativ l-au avut eforturile noastre continue de a ne mări productivitatea și de a ne reduce costurile, precum şi ajustarea sistemului de eco-taxe pentru energie, în conformitate cu recomandările Uniunii Europene. Această măsură, vitală pentru industria aluminiului, va permite Grupului Alro să concureze pe baze echitabile cu alți producători de aluminiu din celelalte țări ale Uniunii Europene, unde măsuri similare au fost implementate încă din anii anteriori şi să se menţină pe o piaţă aflată în scădere”.

În S1 2015, Grupul Alro a înregistrat o producţie totală de aluminiu primar de 134.760 tone, în creștere față de nivelul realizat în perioada similară a anului anterior (S1 2014: 127.605 de tone). Producția de aluminiu procesat a Grupului a fost de 51.604 de tone, în creștere față de perioada similară a anului anterior (S1 2014: 48.828 de tone). Creșterea producției Grupului reprezintă confirmarea deciziei de a implementa strategia axată pe produsele cu valoare adăugată mare, atât în sectorul de aluminiu primar, cât și în cel de aluminiu procesat.

”În primul semestru din acest an, am sărbătorit 50 de ani de la demararea producției de aluminiu la Slatina, ceea ce arată, încă o dată, că în ciuda tuturor dificultăților din ultima vreme, Alro este o companie solidă, care mizează pe dezvoltarea permanentă prin investiții în tehnologie și în pregătirea angajaților săi” a declarat Gheorghe Dobra, Director General Alro. „Continuăm să fim unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, datorită strategiei solide axate pe creșterea eficienței. În viitor, intenționăm sa creștem volumul de produse cu valoare adăugată mare pentru industrii precum auto și aeronautică”.

Compania va continua programul său de investitii axat pe modernizarea și creșterea eficienței operațiunilor sale, având un buget de 59 de milioane de dolari alocat pentru 2015. Acesta vizează creșterea capacității de reciclare, împreună cu extinderea portofoliului de produse. În ultimii 10 ani, ca urmare a unor investiţii în valoare de peste 500 de milioane de dolari, dintre care 100 de milioane de dolari pentru proiecte de protecţia mediului, Compania a modernizat echipamentele, pentru a rămâne competitivă pe pieţele internaţionale, dar şi pentru a respecta, în totalitate, reglementările privind protecţia mediului.

În perioada 2002-2014, Alro a investit circa 100 de milioane de dolari în proiecte de eficienţă energetică, precum modernizarea staţiilor electrice de alimentare şi de distribuţie, înlocuirea grupurilor trafo-redresoare, îmbunătăţirea sistemului de management energetic. Pentru 2015, Alro are un program de investitii care vizeaza realizarea de modernizări în cadrul sectorului de electroliză.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *