Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Alexei Miller (Gazprom) scapă de lista neagră a UE

Alexei Miller (Gazprom) scapă de lista neagră a UE

19 mai 2014
Consumatori
energynomics

Partenerii europeni ai Gazprom au convins Bruxelles-ul să nu-l pună pe Alexei Miller, directorul general al gigantului rus, pe lista celor sancţionaţi de UE, informează publicaţia rusă Vedomosti, citată de voiceofrussia.com.

Şefii marilor companii de petrol şi gaze din Rusia şi UE au intrat în posesia draftului listei cu sancţiuni şi sancţionaţi şi au cerut politicienilor să-l elimine pe Alexei Miller de pe listă. Ei au motivat, potrivit sursei citate, că impunerea de sancţiuni împotriva lui Miller le-ar îngreuna afacerile cu ruşii, conform Bursa.

Publicaţia rusă citează surse care afirmă că cei care i-au luat apărarea lui Miller sunt lideri de companii de petrol şi gaze din Germania, Franţa şi Italia: „A fost foarte greu să-l scoatem pe Miller de pe listă. Chiar şi să ne facem auziţi de cei în putere să facă ceva a fost dificil”.

Reprezentanţii Total Franţa au spus că nu au cunoştinţă de un asemenea apel către politicienii europeni, iar reprezentanţii Shell, E.ON, Enel şi Gazprom au refuzat să comenteze situaţia. OMV, GDF, BP şi EU nu au răspuns întrebărilor publicaţiei ruse.

Săptămâna trecută, două companii din Crimeea şi 13 persoane fizice au primit sancţiuni din cauza situaţiei tensionate din Ucraina. Din martie, SUA şi UE au impus sancţiuni Rusiei şi oficialilor ruşi, îngheţându-le active şi refuzându-le vizele. De asemenea, 17 companii ruse au fost sancţionate.

Liderii G7 au ameninţat în continuare Rusia cu sancţiuni economice în contextul escaladării conflictului din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *