Acasă » Electricitate » Distribuţie » ACUE solicită anularea ordinului ANRE privind profitul reglementat

ACUE solicită anularea ordinului ANRE privind profitul reglementat

9 februarie 2015
Distribuţie
energynomics

Membrii Federaţiei Patronale a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) solicită Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) să anuleze de urgenţă Ordinul nr. 146/2014 privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii (RRR), arată un comunicat al Federației.

Modificarea ”afectează considerabil investiţiile din reţelele de distribuţie, frânează creşterea eficienţei operaţionale şi a calităţii serviciilor oferite clienţilor”, susține ACUE.

De la 1 ianuarie 2015, RRR a fost coborâtă la 7,7% pentru operatorii rețelelor de distribuție a energiei, iar ACUE susține că rentabilitatea financiară se va diminua cu 12%, perturbând planurile de investiții în actuala configurație.

Companiile merg în instanță

“Dată fiind această situaţie, mai multe companii membre ale Federaţiei ACUE au decis deja să se adreseze instanţelor de judecată pentru anularea Ordinului şi a metodologiei în cauză. Cu toate acestea, membrii ACUE îşi reafirmă întreaga disponibilitate de a discuta cu autoritatea de reglementare pentru a se găsi soluţii astfel încât activitatea operatorilor de distribuţie şi capacitatea lor de investiţie să nu fie afectate, în beneficiul tuturor părţilor interesate: acţionari, reglementatori, distributori şi, mai ales, clienţi”, scrie în comunicatul Federației ACUE.

Surse din piața distribuției de energie au confirmat recent pentru energynomics.ro că Enel, CEZ, Transgaz, Transelectrica și Fondul Proprietatea au depus sau urmează să depună o astfel de cerință în tribunalele românești.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, portal.just.ro, Fondul Proprietatea și CEZ Distribuție deja au făcut această solicitare la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal de la Curtea de Apel București. În plus, compania Enel a confirmat pentru energynomics.ro că litigiul dintre ea și ANRE pe acest subiect a fost mutat în instanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *