ACUE cere măsuri urgente pentru o piaţă de gaze cu adevărat funcţională

0

Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) solicită Guvernului măsuri urgente pentru asigurarea unei piețe de gaze cu adevărat funcționale în România. La solicitarea Agerpres, ACUE a enumerat măsurile care ar trebui implementate cât mai curând posibil, “mai ales pentru a pregăti următoarea iarnă”, pentru ca tariful la gazele naturale să rămână accesibil consumatorilor finali în urma aprobării OUG 64/2016 privind liberalizarea pieței de gaze din România.

“Platforme de tranzacţionare angro funcţionale şi lichide, cu produse adaptate nevoilor clienţilor, reguli de funcţionare bine definite, o politică adecvată de înmagazinare, precum şi o schemă de protejare corectă a consumatorilor cu adevărat vulnerabili – sunt elemente foarte importante pentru asigurarea securităţii aprovizionării ţării, a unui preţ accesibil al gazelor naturale pentru consumatorii finali şi a unei valori corecte şi transparente a gazului, reflectate cu acurateţe şi în timp util de către ANRE în preţurile de furnizare reglementate pentru consumatorii casnici”, au explicat reprezentanţii companiilor de utilităţi, citaţi de exonommica.net.

La 1 aprilie, potrivit OUG 64/2016, preţul gazelor de producţie internă a fost complet liberalizat, iar tarifele finale pentru populaţie au crescut cu 2%. Măsura a fost primită cu reţinere de către membrii ACUE, care au avertizat că este nevoie de suficient timp pentru a fi implementate “instrumentele și măsurile necesare pentru a avea o piață de gaze cu adevărat funcțională”. În lipsa acestora, există riscul ca piaţa să fie distorsionată, “în această fază de tranziţie spre o liberalizare completă”, a susținut vocea companiilor distribuitoare de energie electrică și gaz.

”În prezent, piaţa gazelor naturale din România nu îndeplineşte condiţiile prealabile şi indispensabile care să permită parcurgerea acestei etape și, în consecinţă, considerăm că demararea acestui proces fără o pregătire prealabilă corespunzătoare va avea efecte negative în piaţa gazelor naturale, susceptibile a afecta interesul public general, în special pentru iarna viitoare”, au afirmat reprezentanții ACUE într-un comunicat remis energynomics.ro, pe 10 martie.

Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), declara în urmă cu o săptămână că autoritatea va continua să fixeze preţul final pentru consumatorii casnici de gaze, până în 2021. Astfel, preţul va fi stabilit anual, urmârind recunoaşterea în tarifele finale, într-un mod suportabil, a eventualelor majorări semnificative de costuri cu care s-ar putea confrunta furnizorii de gaze naturale.

Share.

Lasă un comentariu