Acțiunile Gazprom au scăzut după ce parlamentul UE s-a pronunțat împotriva Nord Stream 2

0

Acțiunile Gazprom au scăzut joi dimineața, după ce Parlamentul European a votat pentru ”condamnarea” dezvoltării conductei Nord Stream 2 din Germania.

Acțiunile Gazprom au scăzut cu 1,6% în Moscova, ca urmare a moțiunii parlamentare care definit proiectul ca fiind “un proiect politic care reprezintă o amenințare la adresa securității energetice europene”.

Moțiunea nu are puterea de a opri construcția, dar a subliniat rezervele profunde ale politicienilor europeni față de proiectul care va dubla cantitatea de gaze pe care Gazprom o poate pompa în Germania, prin Marea Baltică, ocolind rutele existente prin Ucraina, potrivit Financial Times.

Gazprom spune că proiectul de 9,5 miliarde de euro este necesar pentru a asigura furnizarea constantă de gaze către Europa, pe fondul scăderii producției interne în țări precum Olanda. Europa este cea mai importantă piață de export de până acum și principalul său motor de profit.

SUA este un critic major al conductei și a amenințat că o va sancționa, amenințând cinci companii europene de energie – Engie, OMV, Royal Dutch Shell, Wintershall și Uniper – care au convenit să finanțeze jumătate din costul ei.

Ministerul de externe al Rusiei a declarat că votul a fost rezultatul “lobby-ului”.

“Nu este prima dată când ne confruntăm cu blocarea unor proiecte energetice pașnice, avantajoase și promițătoare de către politicienii europeni”, a spus purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zakharova. “Acești oameni, cel puțin mulți dintre ei, se află pur și simplu pe statul de plată al anumitor grupuri de lobby”, a spus ea, fără a oferi detalii.

Share.

Lasă un comentariu