Acasă » Petrol și Gaze » Acordul de finanțare pentru interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria a fost ratificat

Acordul de finanțare pentru interconectorul de gaze Grecia-Bulgaria a fost ratificat

13 decembrie 2019
Import-Export
energynomics

Pe 6 decembrie, Parlamentul bulgar a ratificat Acordul de garanție dintre Bulgaria și Banca Europeană de Investiții (BEI) privind un contract din 10 octombrie semnat de BEI și Holdingul Energetic Bulgar pentru finanțarea proiectului de interconectare a gazelor între Grecia și Bulgaria. Este vorba de un împrumut de aproape 110 milioane EUR, conform BNT și BGNES.

Conectorul de gaze dintre Bulgaria și Grecia reprezintă un proiect inclus în cele șapte priorități importante ale Uniunii Europene. Perioada de grație a principalului este prevăzută să fie de până la 7 ani, iar perioada de rambursare a împrumutului este de până la 25 de ani, potrivit Novinite.

Ratificarea este, deasemenea, o condiție prealabilă pentru intrarea în vigoare a contractului și absorbția creditului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *